Nu este nimic mai frumos decât atunci când, toamna, admirăm discret frunzele din grădini, parcuri sau de pe marginea drumului cum își schimbă constant culoarea de la verde la galben, la portocaliu, la roșu-ruginiu, apoi cad, plutind, din copaci și creează o atmosferă romantică, magică, plină de emoție și culoare.
Pornind de la această idee, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Căpșuna au inițiat proiectul ”Carnavalul toamnei” care a avut drept scop stimularea creativității preșcolarilor și elevilor noștri, dezvoltarea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii prin realizarea unei expoziții cu creații literare, creații plastice, poezii cu formă fixă, desene, picturi, colaje, postere, obiecte/jucării, prăjituri de casă, fructe și legume, compoturi, zacuscă și prezentarea unui moment artistic.
Atmosfera creată a stârnit mare interes și bună dispoziție în rândul participanților și a adus multă bucurie în ochii copiilor, contribuind la asigurarea stării de bine în unitățile de învățământ din localitatea Cobia.
Mulțumim pentru participare, colaborare și implicare invitaților prezenți astăzi la activitățile proiectului, doamnei inspector școlar general Ileana Nicolaescu , doamnei vicepreședinte a Consiliului Județean Dâmbovița Luciana Cristea, domnului primar al comunei Cobia Marin Manda, doamnei consilier local Diaconu Rădița, tuturor cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Căpșuna, elevilor și preșcolarilor, părinților- partenerii noștri reali în desfășurarea actului educativ și domnului Liviu Lazar pentru promovarea proiectului.
Un astfel de eveniment evidențiază importanța colaborării cu familia, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi este dovada vie a unui parteneriat real și fructuos școală - familie – comunitate.
Coordonatori:
- Prof.Mușat Florina
- Prof. Săvulescu Elena Mădălina
- Prof. Petrică Loredana
- Prof. Răduță Mariana
- Prof. Tudose Carmen
- Prof. Barbu Ramona
